Avertisment OMS către aeroporturi: nu trebuie să se ceară călătorilor adeverințe de vaccinare

Publicat: 04 mart. 2021, 08:31 Autor: Andreea Voicu Arhiva

Reprezentanții Organizației Mondiale a Sănătății transmit un nou avertisment, de data asta vis-a-vis de călători: cei din aeroporturi nu trebuie să ceară călătorilor adeverințe de vaccinare împotriva noului coronavirus.

Atât aeroporturile, cât și alte puncte de trecere a frontierei nu trebuie să ceară călătorilor să fie vaccinați împotriva noului coronavirus, sub forma unei condiții pentru a putea trece pe teritoriul altor țări. Această chestiune a fost discutată în cursul zilei de miercuri. Astfel, OMS insistă ca vaccinul împotriva noului coronavirus să nu reprezintă o cerință pentru a călători, deoarece nu se cunosc efectele asupra reducerii răspândirii contagierilor, perioada de imunitate pe care o conferă și dacă protejează împotriva formelor ușoare.

ONU a precizat, potrivit g4media.ro: ”A acorda prioritate acestor călători ar putea avea drept consecinţă administrarea neadecvată de doze categoriilor de risc ce pot contracta forme grave de COVID-19”.

Avertisment dur din partea OMS: ”Aproximativ un sfert din populaţia lumii va avea probleme de auz până în 2050”

Aproximativ 2,5 miliarde de persoane – sau aproximativ un sfert din populaţia globală – se estimează că vor avea un anumit grad de pierdere a auzului până în 2050, a avertizat Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Cel puţin 700 de milioane dintre aceste persoane vor avea nevoie de acces la îngrijirea urechii şi a auzului şi la alte servicii de reabilitare, cu excepţia cazului în care se iau măsuri, arată OMS în primul său raport mondial privind auzul, publicat marţi, înainte de Ziua Mondială a Auzului, 3 martie.

OMS estimează că 1,1 miliarde de tineri, cu vârste cuprinse între 12 şi 35 de ani sunt expuşi riscului de pierdere a auzului din cauza expunerii la zgomot în mediile recreative. Odată diagnosticată, intervenţia timpurie este esenţială. Tratamentul medical şi chirurgical poate vindeca majoritatea bolilor urechii, în timp ce tehnologia auditivă, precum aparatele auditive şi implanturile cohleare, sunt eficiente şi rentabile, potrivit raportului.

Sursă foto: Pixabay

Publicat: 04 mart. 2021, 08:31 Autor: Andreea Voicu Arhiva
S-a alăturat presei în anul 2017, inițial începând să capete experiență în trustul Intact Media Group, iar ulterior a făcut…...
Pe aceeași temă
×